9-11 ani

Ce este important:

În această perioadă copiii experimentează noi activități și sporturi, însă atingerea succesului poate fi precedată de eșec, frustrări sau învățarea acceptării slăbiciunilor personale care le descoperă, dar și bucuria de a forma noi deprinderi de caracter, menite să îi ajute în formarea și întărirea imaginii de sine.

Școlarii deja dau dovadă de mult mai multă independența ca oricând înainte, însă părintele trebuie să le ofere un cardu sigur de dezvoltare, astfel încât copilul să nu se abată de la valorile învățate și interiorizate în trecut.

De ce este importantă această perioadă?

Devine importantă apartenența cât și presiunea de grup, activitățile de rutină, cât și conștientizarea propriilor sentimente și emoții; devin din ce în ce mai puțin egocentrici, realizând faptul că ceilalți copii nu împărtășesc aceleași gânduri, nu văd lumea din jur cu aceiași ochi, și nu au aceleași planuri pentru viitor ca și ei.

În același timp, copiii se pot concentra pentru mai mult timp asupra unui lucru, sau a unei activități, logica se dezvoltă la fel și rațiunea și abilitatea de a rezolva diferite probleme mai complexe, având capacitatea cognitivă de a face conexiuni între idei și conceptele învățate.

Atunci când învață Limba Engleză, această perioadă devine importantă înțelegerii logice a unor lucruri mai complexe, termeni gramaticali, lucruri abstracte, astfel încât pot face conexiuni între ideile învățate anterior și cele noi.